Cat valorezi?

Un om, într-o zi s-a dus la Dumnezeu si I-a pus urmatoarea întrebare:

-Cat valorez eu?

Divinitatea s-a uitat spre om cu blândete, si a hotarât sa dea raspuns întrebarii lui cu o pilda. Astfel, a pus în palma omului o pietricica mica, de culoare albastra, care parea sa aiba câteva defecte, întrucât arata colturoasa si neslefuita. Cu toate acestea, era o piatra pretioasa. Dumnezeu a luat cuvantul si a zis:

-Du-te si întreaba-i pe înteleptii lumii acesteia cât valoreaza aceasta piatra. Dar promite-mi un lucru: ca nu o vei vinde, oricât ar valora ea.

Omul s-a învoit cu porunca data si a plecat grabit spre primul loc care i-a venit în minte, pentru a verifica valoarea pietrei din mâna lui.

A ajuns în piata, la o taraba cu portocale proaspete si puse la vânzare. Barbatul a întrebat politicos vânzatorul de sanatate si apoi a pus întrebarea care îl macina:

- Spune-mi, cât valoreaza aceasta piatra?

Comerciantul a privit curios spre acea piatra si a ramas fermecat de stralucirea pe care o emana.

-Iti dau un sac plin cu portocale, numai sa mi-o dai!

Barbatul a dat din cap.

— Îmi pare rau, am promis celui ce mi-a dat-o ca nu o voi vinde.

Dornic de a mai întreba despre valoarea pietrei, omul si-a continuat drumul, pâna a dat de un vânzator de cartofi. I-a pus aceeasi întrebare si vânzatorul i-a propus un schimb:

— Uite, pot sa-ti dau 100 de kilograme de cartofi, în schimbul acelei pietre!

Uimit de valoarea propusa de omul acela, barbatul nostru a clatinat din cap, naruind sperantele unui cumparator.

— Nu o pot vinde, a raspuns el.

Continuând calatoria cunoasterii, a hotarât sa intre si într-un magazin cu bijuterii:

— Buna ziua, domnule! As avea o întrebare, a spus omul, csutându-se prin buzunare pâna gasi ceea ce cauta. Cât valoreaza aceasta piatra?

-Hmm... pare un model inedit. Îti dau 100 de lire pe ea!

Barbatul nega.

— Bine, daca nu 100, 200!

Vazând ca barbatul nu schiteaza niciun gest, omul de dupa tejghea mari din nou prețul:

— 400 de lire... chiar 500 sunt dispus sa dau pentru piatra aceasta. Ei, ce zici?

Barbatul fu în sinea lui multumit ca prețul pietrei crestea vazând cu ochii, totusi, îi veni în minte ca trebuia sa întrebe de un expert în domeniu pentru a capata un raspuns mai clar.

— Nu pot sa o vând, domnule.

Lasându-se pagubas, vânzatorul renunta la a mai propune preturi convenabile.

Omul nostru se îndrepta în cele din urma spre o cladire, unde gasi ceea ce cauta: un bijutier autorizat, care ar putea cunoaste adevarata valoare a micii pietre detinute. Un sac cu portocale, 100 de kilograme de cartofi, 500 de lire – niciunul dintre acestea nu putea fi raspunsul mult cautat. Cu inima cât un purice, pasi pragul si se prezenta în fata unui batrânel, care cu siguranta îsi facea meseria de ani buni.

Trecând cu usurinta peste politeturi, omul scotoci în buzunar, obisnuit deja cu acelasi procedeu, si când gasi piatra, dadu sa o puna grabit pe masa cu nonsalanta.

— Nu, nu, nu! exclama omul în vârsta, oprindu-l brusc. Nu asa!

Batrânul scoase din birou o bucatica de material fin, lua piatra din mâna omului si o aseza cu grija pe buretele special amenajat. Lua o lupa si cu dibacitatea unui bijutier, analiza cu atentie fiecare colt al pietrei pretioase.

—Este extraordinar! exclama dupa o clipa batrânelul, entuziasmat. Aceasta piatra este o raritate. Sunteti norocos!

Barbatul nostru fu multumit de raspunsul plin de viata si de stralucirea din ochii bijutierului. Dumnezeu chiar avea dreptate! Piatra era una dintre cele mai pretioase! El fu si mai surprins, când bijutierul propuse si el un pret, asemeni celor care îl precedasera. Totusi, pretul lui fu unul uluitor:

— Îti ofer 50 de mii de lire!

Barbatul ramase fara cuvinte o clipa, cumpanind oferta atât de tentanta. Promisese ca nu o va vinde si avea de gând sa se tina de acea promisiune facuta lui Dumnezeu.

— Nu pot sa o dau, raspunse el. Am promis celui ce mi-a dat piatra ca nu o voi vinde.

Bijutierul fu dezamagit de raspuns. Privi spre diamant o ultima clipa, înainte de a-i spune cu un glas hotarât celui ce calcase pragul magazinului:

— Vreau sa-ti spun un secret. Aceasta piatra valoreaza atât de mult, încât nimeni de pe pamânt nu ar putea vreodata sa o cumpere cu bani! --------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Oricine ai fi, nu uita ca în fata lui Dumnezeu ai valoare! Nu te îndrepta spre tarabe ieftine din piata pentru a verifica scumpatatea a ceea ce detii! Oamenii de multe ori te vor dezamagi si în zadar îti vei pune încrederea în ei. Dumnezeu e singurul bijutier care stie cât valorezi cu adevarat.

Unii oameni nu vor sti niciodata sa aprecieze caracterul, frumusetea sau sufletul tau! Ar da putin pe tine sau te-ar neglija, chiar aducând ofense suparatoare la adresa ta. Însa nu uita ca Dumnezeu priveste în adâncul sufletului tau, te vede, El te cunoaste cu adevarat si cunoaste prea bine cât valorezi! Ai un pret atât de mare, sufletul tau are o asa mare valoare pentru El, încât nimeni nu ar putea vreodata sa te înlocuiasca... Apartii lui Dumnezeu! El nu te va vinde cu niciun chip, niciunui cumparator!

"Cat despre voi, pana si perii din cap, toti va sunt numarati. Deci sa nu va temeti; voi sunteti mai de pret decat multe vrabii."- Matei 10: 30,31

Material- Ionita Stefan, membru YCC